Funcția este mai importantă decât fapta

Când se fac sondaje de opinie prin țară prin a căror temă se regăsește și încrederea populației în diferite instituții, primele două locuri sunt împărțite de Biserică și de Armată. Într-o țară privită de unii ca fiind una coruptă și slab dezvoltată economic este normal acest clasament al pozițiilor fruntașe. Armata nu se implică în mod vizibil în viața de zi cu zi a oamenilor. Armata nu dă amenzi de circulație, nu mărește prețul gazului ori a curentului, nu introduce taxe aberante și nici nu te operează la ficat, când tu ai probleme cu rinichii. Deci, e foarte greu ca încrederea în armată să scadă.

De cealaltă parte, Biserica apare ca o instituție intermediară între Dumnezeu și oameni. Iar acest aspect implică, cel puțin la nivel teoretic, o mai mare onestitate și bunătate din partea oamenilor din cadrul Bisericii. Lucru care, într-o țară cu o majoritate covârșitoare declarată creștină și în care simți că nu ai încotro să te îndrepți să ceri un ajutor, o ridică pe scara încrederii. Dar oricât de apropiată de Dumnezeu se dorește a fi Biserica, câteodată dă semne clare că tot mai apropiată de cele pământești este.

La judecata de apoi suntem egali, dar până să ajungem acolo statutul social și funcția face diferența chiar și în fața celor sfinte. Se întâmplă cu orice eveniment important, cu orice pelerinaj. S-a întâmplat zilele trecute la Iași, cu ocazia pelerinajului de Sfânta Parascheva. Spuneau corespondenții televiziunilor că oamenii obișnuiți stăteau câte vreo 12 ore la rând ca să ajungă la sfintele moaște, luni, în ziua marii sărbători, rândul măsurând peste 2 kilometri. Această așteptare pentru mulți credincioși, mai ales pentru cei în vârstă și suferinzi, reprezintă o adevărată suferință care, în unele situații, se termină cu îngrijiri medicale sau, cum a fost cazul săptămâna trecută, cu deces. Un adevărat chin pentru creștini care au păstrat în ei speranța ajutorului din partea divinității.

În același timp, oamenii neobișnuiți, în speță politicienii (fie că vorbim de miniștrii, deputați ori aleși locali) par mult mai apropiați de sfinți decât restul poporului. Trăind, practic, atmosfera eminesciană, când la un semn deschisă-i calea, oamenii importanți au acces instantaneu în preajma raclei care adăpostește moaștele Sfintei Parascheva și au scaunul rezervat chiar și la slujbă (nu numai în Parlament).

Uite așa, indiferent de numărul și natura păcatelor comise, indiferent de bunătate și milostivenie, mereu vor fi unii care, în viața pământeană, vor avea accesul înlesnit către cele sfinte pentru că de cele mai multe ori funcția este mai importantă decât fapta.