Respectul față de români nu se vede nici cu lupa

Miercuri, 23 octombrie 2013, secuii au comemorat, la Miercurea-Ciuc, 57 de ani de la Revoluția Ungară. Nimic de obiectat. Este dreptul lor. Doar că, după ce s-au adunat prin zonele centrale ale municipiului, spre seară (ori în timpul nopții), secuii au furat steagul României arborat în fața redacției Informația Harghitei.

Îmi vine în minte incidentul din Sfântul-Gheorghe, unde, la o manifestare de autonomie, o femeie a scuipat pe steagul secuilor. Atunci liderii PPMT au spurcat-o, arătând-o ca fiind româncă. Ulterior, deși femeia a recunoscut că are cetățenie ungară, nici un politician nu și-a scuze public.

Pentru incidentul de acum din Miercurea-Ciuc ar merita scuipați liderii PPMT? Ar merita înjurați cretinii formatori de opinie care vorbesc de respect, dar nu dau doi bani pe românii de lângă ei? Cel sau cei care au dat jos drapelul României ar merita scuipați?

Pentru toți cei care consideră că românii sunt, pentru ei, ca o muscă pe timpul verii care bâzâie și nu poți scăpa de ea, le spun atât: MURIȚI ÎN CHINURI BĂ!!!

Autocar în flăcări. Vinovații sunt secuii

În noaptea de luni spre marți (14 spre 15 octombrie 2013) un autocar care făcea curse regulate Cluj-Napoca – Chișinău a luat foc. Autoritățile spun că sursa incendiului a fost un scurt circuit produs de un acumulator electric defect, ce a dus la aprinderea izolaţiei din apropiere.

Dacă am fi adepți a teoriilor conspiraționiste, am spune că, de fapt, la  mijloc se află o mână secuiască criminală. Cât de mare să fie coincidența ca un autocar care face legătura dintre Cluj și Chișinău, plin cu români și moldoveni să ia fac taman în inima secuimii? De ce nu a luat foc la Pângărați, prin Iași ori prin Piatra Neamț sau chiar în Roman? De ce să nu ia foc în Turda sau după ce a trecut granița? Tocmai în Gheorgheni, aproape de inima secuimii? Hmmm... cam mare coincidența...

Funcția este mai importantă decât fapta

Când se fac sondaje de opinie prin țară prin a căror temă se regăsește și încrederea populației în diferite instituții, primele două locuri sunt împărțite de Biserică și de Armată. Într-o țară privită de unii ca fiind una coruptă și slab dezvoltată economic este normal acest clasament al pozițiilor fruntașe. Armata nu se implică în mod vizibil în viața de zi cu zi a oamenilor. Armata nu dă amenzi de circulație, nu mărește prețul gazului ori a curentului, nu introduce taxe aberante și nici nu te operează la ficat, când tu ai probleme cu rinichii. Deci, e foarte greu ca încrederea în armată să scadă.

De cealaltă parte, Biserica apare ca o instituție intermediară între Dumnezeu și oameni. Iar acest aspect implică, cel puțin la nivel teoretic, o mai mare onestitate și bunătate din partea oamenilor din cadrul Bisericii. Lucru care, într-o țară cu o majoritate covârșitoare declarată creștină și în care simți că nu ai încotro să te îndrepți să ceri un ajutor, o ridică pe scara încrederii. Dar oricât de apropiată de Dumnezeu se dorește a fi Biserica, câteodată dă semne clare că tot mai apropiată de cele pământești este.

La judecata de apoi suntem egali, dar până să ajungem acolo statutul social și funcția face diferența chiar și în fața celor sfinte. Se întâmplă cu orice eveniment important, cu orice pelerinaj. S-a întâmplat zilele trecute la Iași, cu ocazia pelerinajului de Sfânta Parascheva. Spuneau corespondenții televiziunilor că oamenii obișnuiți stăteau câte vreo 12 ore la rând ca să ajungă la sfintele moaște, luni, în ziua marii sărbători, rândul măsurând peste 2 kilometri. Această așteptare pentru mulți credincioși, mai ales pentru cei în vârstă și suferinzi, reprezintă o adevărată suferință care, în unele situații, se termină cu îngrijiri medicale sau, cum a fost cazul săptămâna trecută, cu deces. Un adevărat chin pentru creștini care au păstrat în ei speranța ajutorului din partea divinității.

În același timp, oamenii neobișnuiți, în speță politicienii (fie că vorbim de miniștrii, deputați ori aleși locali) par mult mai apropiați de sfinți decât restul poporului. Trăind, practic, atmosfera eminesciană, când la un semn deschisă-i calea, oamenii importanți au acces instantaneu în preajma raclei care adăpostește moaștele Sfintei Parascheva și au scaunul rezervat chiar și la slujbă (nu numai în Parlament).

Uite așa, indiferent de numărul și natura păcatelor comise, indiferent de bunătate și milostivenie, mereu vor fi unii care, în viața pământeană, vor avea accesul înlesnit către cele sfinte pentru că de cele mai multe ori funcția este mai importantă decât fapta.