Dragi români,
Sunt cel mai cunoscut moț, pe numele meu Avram Iancu, iar voi mă cunoașteți
din cărțile de istorie și din filmele artistice ori documentare. Deși dorm de
aproape 141 de ani în curtea bisericii ortodoxe din Țebea, în ultima perioadă
am început să mă întorc în propriul mormânt.
Vreau să vă reamintesc că atunci când revoluția pașoptistă
izbucnea în Ungaria și în Transilvania, în luna martie, eu eram cancelist la
Târgu-Mureș, alături de alte câteva zeci de tineri români. Canceliștii mureșeni
au trimis o petiție, semnată de toate minoritățile, împăratului austriac, dar
noi, românii, încă de acum 165 de ani, am ținut să precizăm următoarele aspecte
pe acea petiție: „Ca român, semnez petiția cu condiția ca, în cazul când s-ar
realiza drepturile poporului și egalitatea sa, să se asigure tuturor națiunilor
de limbă felurită din Transilvania și Ungaria existența națională și limba
maternă, iar eliberarea din iobăgie să se îndeplinească fără nici o despăgubire
bănească, deoarece țăranii au plătit destul, chiar prea mult, timp de mai multe
secole, de când nobilii le uzurpă nu numai drepturile civile, ci și pe cele
sacre umane”. La rândul său, Samuil Poruțiu, în cadrul întrunirii canceliștilor,
la care am fost și eu, a cerut ca „să nu li se pretindă a fi toate numai în ungurește...
Pentru ce să fie chiar și Dumnezeu ungur? Să jurăm pe Dumnezeul popoarelor!”, dar a fost
întrerupt de canceliștii maghiari, care au cerut „Uniune sau moarte! Să ne unim
cu Țara Ungurească, pentru că altminteri pierim!”.
Mă opresc aici cu trecut și doresc să vorbesc despre prezentul vostru. La
mai bine de 165 de ani, lucrurile nu par să se fi schimbat.
Am auzit că în secuime limba română a devenit o limbă facultativă, iar primari,
deputați și președinți ori vicepreședinți de consilii județene cer cu insistență
trecerea limbii țării pe locul secund.
În urmă cu câțiva ani am fost spânzurat în Miercurea-Ciuc de către un
individ. M-am întors în mormânt, parcă simțind cum mă strânge lațul. Și apoi,
iar m-am întors în mormânt când am văzut că nimeni, absolut nimeni nu l-a luat
la rost pe acel individ care și-a bătut joc de un simbol național – așa cum am
fost catalogat în ultima sută de ani – fiind lăsat să-și ducă procesiunea până
la capăt. Aici, pe lumea astalaltă, umblă zvonul că toate partidele politice
s-au pus de comun-acord ca să nu i se dea importanță acelui episod, individul
fiind considerat o excepție.
Dar, acum iar m-am întors în mormânt, somnul de veci fiindu-mi tulburat de
către un incident asemănător. Am auzit că prin Sfântu-Gheorghe un partid
politic extremist a organizat un miting, unde o femeie a scuipat pe steagul
secuiesc. Mi s-au arătat unele imagini de la incident și am văzut cum, la
rândul ei, femeia a fost scuipată de câteva persoane (atât domni, cât și
doamne - a se vedea filmulețul de mai jos). Zilele următoare, politicieni din cadrul partidului au anunțat că
depun plângere la poliție împotriva femeii, crezând că era o româncă. Iar un
alt individ, împreună cu alți politicieni – am înțeles că această specie a
arătat un dispreț ieșit de comun față de imnul României, când la un eveniment
sportiv, arăta semne obscene în timpul intonării acestuia – au început să-i
înjure pe confrații mei români.
Mă doare sufletul când am văzut că cel care m-a spânzurat în piața publică
a fost lăsat în pace de toți așa-zișii români, dorind să-l ignore, iar într-un
caz cu mult mai puțin grav, secuii se aliază și merg până la forurile europene.
Mă doar sufletul că în urmă cu 165 de ani nu i-am ignorat pe cei care îmi subjugau
neamul, că prietenul meu Samuil Poruțiu a avut curaj să ceară folosirea limbii
române, iar acum am aflat că afișarea unui drapel românesc este considerat
drept o provocare la adresa UNOR secui. Mi s-a tulburat somnul de veci când am
văd că reacții extremiste ale unor cetățeni români făcute la adresa altor cetățeni
români rămân fără impact în Guvernul de la București și că se trece cu atâta ușurință
peste jertfele făcute de eroii naționali de-a lungul istoriei.
Sper să aveți și voi atâta curaj cât am avut și eu și, la fel ca și mine,
să nu vă lăsați batjocoriți de o mână de oameni, să nu lăsați pe nimeni să vă
umilească simbolurile naționale, trăgându-i la rost pe cei care o fac. Fiți uniți,
la fel cum sunt și secuii, căci numai împreună veți putea să vă mențineți
cultura și drepturile. Și de fiecare când considerați că vă sunt încălcate
drepturile, ridicați-vă în picioare, și, FĂRĂ VIOLENȚĂ, strigați în gura mare,
să se audă până la București: „să nu li se pretindă a fi toate numai în ungurește...
Pentru ce să fie chiar și Dumnezeu ungur? Să jurăm pe Dumnezeul popoarelor!”
Al vostru,
moțu’ Avram Iancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu